În fiecare marți, Elena pregătea o plăcintă cu mere și scorțișoară și mergea până la ferma de la marginea satului. Acolo locuia Andrei, un văduv care își petrecea zilele singur, privind câmpurile.
La început, el accepta plăcinta doar din politețe. Vorbeau puțin, apoi fiecare își vedea de drum. Dar marțile au devenit o obișnuință.
Într-o zi, Elena nu a mai venit. Andrei a privit ore întregi drumul gol și a simțit pentru prima dată cât de mult însemnau acele vizite pentru el.
A doua zi, a mers la casa ei și a găsit-o răcită și obosită. Fără să spună nimic, i-a adus supă, a aprins focul și a rămas să îi țină companie.
Elena a zâmbit.
— Se pare că acum tu ai venit cu ceva mai bun decât o plăcintă.
Din acea zi, niciunul dintre ei nu a mai fost singur. Marțile au rămas speciale, dar acum le petreceau împreună, la aceeași masă, împărțind nu doar plăcinta, ci și o nouă speranță.
